Se afișează postările cu eticheta suport de farfurii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suport de farfurii. Afișați toate postările

21 noiembrie 2011

Final de toamnă cu miros de prăjituri de casă


De ziua mea vreau să stau la o masă ca asta, într-o cameră ca asta, înconjurată de prieteni ca ai mei. Mi se pare atât de potrivit faptul că scaunele sunt diferite. Fiecare şi-ar putea alege scaunul în funcţie de felul lui frumos de-a fi pentru că toţi suntem frumoşi în felul nostru. Îmi mai place că există ceva frumos în farfurie înainte ca ea să fie plină de bunătăţuri! Până când o fi ziua mea, trebuie să mă apuc serios de gătit pentru că am pretenţia ca tot ce e pe masă să fie preparat de mine. Fără îndoială ar fi cel mai frumos ospăţ din câte s-au mai făcut.

De pe Designsponge.

15 octombrie 2011

Ca să nu plec cu mâna goală


La Ikea merg în primul rând pentru supa de ciuperci şi în al doilea rând pentru orice altceva. În seara asta, după o plimbare pe patru roţi ca-n poveştile cu fete care se plimbă pe întuneric cu maşina, am ajuns cu Zandra la Ikea. Cum pentru mine nu e o bună perioadă pentru cheltuit bani  m-am abţinut, dar nu am putut pleca cu mâna goală aşa că am luat ce se vede. Am ales de la raionul vase cele mai colorate, mai ieftine şi mai nepotrivite suporturi de farfurii. Nu se potrivesc cu nimic din bucătărie, dar mă bucură teribil!
O să mă bucur până nu mă obişnuiesc prea tare cu prezenţa lor şi devin una cu rutina. :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...