Se afișează postările cu eticheta mobila dormitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mobila dormitor. Afișați toate postările

27 iunie 2014

Junglă în apartament

In Suedia, Gothenburg, există  un cuplu care a pus plantă peste plantă peste plantă, până casa le-a devenit o mică junglă. Îmi place s-o privesc și cu siguranță mi-ar plăcea să o vizitez, dar să mă trezesc în mijlocul nopții și să merg după un pahar cu apă printre atâtea păsări împăiate, mi-ar fi peste mână.


Sursa aici

26 iunie 2014

Olalala, Olanda!

Promit să învăț să cânt la pian. Jur să mențin ordinea în casă mai mult de două zile. Pe cuvântul meu că în fiecare zi voi pune flori colorate și proaspete în vaza de pe masă. Și mai promit că o să am un băiețel, plus o fetiță de dragul camerelor pentru copii. Numai să-mi spună cineva să-mi fac bagajele pentru ca de mâine să mă mut în Olanda, în casa asta minunată. 


Sursa: myscandinavianhome.blogspot.ro

25 iunie 2014

Dormitor în Barcelona

Dacă tot e vară stângace și soarele se lasă așteptat în fiecare zi, să ne punem pe visat cu ochii deschiși. Să pornim de la dormitorul de mai jos. Situat în inima Barcelonei, pare că așteaptă să te întorci de la plajă cu obrajii și umerii înroșiti de la soare. Ți-a pregătit o cadă cu apă călduță, așternuturi răcoroase, umbră, dar și o fereastră luminoasă ca să nu uiți că te afli într-un oraș vesel.


Poze de aici.

6 septembrie 2012

De asta e bine să-ţi faci patul dimineaţa

Camera asta m-a făcut să-mi dau seama de ce nu obişnuiesc să-mi fac patul după ce mă trezesc. Ca să transform activitatea asta enervantă în ceva plăcut, trebuie să mă înarmez cu cele mai colorate perne, cu pături mândre şi frumoase şi cu tot ce-i mai bun pentru un pat de nota 10.
Aşadar, următorul pas pe care o să-l fac într-un magazin va fi numai şi numai pentru patul meu de prea mult timp neglijat.


De aici.

18 aprilie 2012

Propun un program

Nu e posibil pe aşa o vreme să ieşi din casă, aşa că propun un program pentru doritori. Ne trezim nici prea dimineaţă, nici prea după amiază,  facem o cafea, stam o oră în apă caldă în cada de mai jos. Cu ochii pe fereastră ne gândim la toate cele ce ne aduc fericire şi apoi visăm cu ochii deschişi.
După baie, ne mutăm uşurel în patul pufos de mai jos şi stam cu nasul într-o carte până ne ia somnul. Apoi cu ochii închişi ne punem pe visat tot soiul de paradisuri.

De aici.

21 martie 2012

Dormitor, aşa te vreau!

Dormitorul primăverii mele, aşa te vreau! Te vreau în vârf de casă, cu geamurile tot timpul deschise, cu somn odihnitor, cu lenjerii curate şi cu muzică veselă. Te vreau luminos şi calm. Primăvara aş sta mai mult pe afară, aşa că te vreau ca în poză! Te vreau atât de frumos încât să-mi fie drag să mă întorc acasă chiar şi atunci când mi-e vremea mai dragă!

De aici.

2 martie 2012

Weekend cu primăvară!

Vreau să locuiesc în apartamentul ăsta pentru că nu m-am gândit niciodată să am tapet cu flamingo pe pereţii dormitorului şi pentru că arată extraordinar! Îmi place masa cu scaune diferite şi deasupra cu becuri la fel, banca de lemn din living şi jaluzelele. Mă văd stând la umbra casei ăsteia într-o zi călduroasă de vară.
Un weekend cu primăvară şi tot ce-i mai placut vă doresc!


De aici.

22 februarie 2012

Patinaj pe parchet

În casa asta aş purta şosete de lână şi m-aş deplasa dintr-o camera în alta patinând pe parchet. In living room nu-mi închipui că ar putea cineva să poarte o conversaţie plictisitoare sau certăreaţă, iar dormitorul e pentru odihnă de viţă nobilă. Îmi place hora de încălţăminte din hol şi candelabrul poziţionat aproape anapoda.

De aici.

16 februarie 2012

Atenţie la detalii


Nu m-am mai gândit de mult la case suedeze. Le-am simţit lipsa. O dată în viaţa asta o să locuiesc şi eu într-un apartament suedez ca să nu spun că am trăit degeaba. M-am îndrăgostit de locul ăsta din prima. Îmi place mult balconul şi aş ieşi acolo chiar şi pe timp de iarnă. Cu o păturică pe umeri şi cu chef de viaţă aş lua o gură de aer în fiecare dimineaţă şi mi-aş începe zilele ca la carte.

15 februarie 2012

Vreau lalele în grădini

Spunem că zăpada ne-a ajuns până la gât ca să ne plângem nemultumirea pentru iarna asta de ultimă sută de metri. Nu-i doar aşa un fel de-a spune, pentru că s-ar putea să se întâmple de-adevăratelea. Eu nu sunt foarte suparată, dar aş da zăpada de afară pe un buchet de lalele şi pe un miros de primăvară.
Mi-ar plăcea să mă cuibăresc în patul alb-albăstrui de mai jos până când vor veni vestitorii primăverii la cele patru ferestre luminoase din dormitor, ca să mă anunţe că lalele sunt acum şi în grădini, nu numai la mine în vază.

De aici.

5 ianuarie 2012

O urare şi un pod

Să încep anul cu gânduri măreţe şi planuri înălţătoare. Pentru asta e nevoie să mă sui (măcar cu mintea) într-un pod pe măsură. Şi iată-mă! Pentru mine am făcut o listă lungă de dorinţe şi la o primă vedere 2012 pare să fie bun. Pentru voi îmi doresc să călătoriţi mult, să vă găsiţi locul, să visaţi mult şi să râdeţi fără măsură!

De aici.

19 decembrie 2011

O viaţă + Casa de mai jos = Două vieţi


Apartamentul ăsta merge în gaşca apartamentelor în care aş locui o viaţă. De mică m-am obişnuit să spun că eu o să călătoresc, ca nu o să stau locului mai mulţi ani la rând. M-am făcut destul de mare şi nu am reuşit să mă mut niciodată. Aici aş sta o viaţă şi dacă ar merge totul conform planului, si dacă ar fi să avem viaţă dublă, tot aici aş rămâne. Îmi place mult că-i omenesc. Îmi place vitrina cu veselă. Dacă ar fi să sparg ceva de acolo nu ar fi semn că s-au spart ghinioanele.
Mi-ar sta bine aici şi tânără şi bătrană. Aş sta aici şi singură şi însoţită. Aş vrea să am aici şi câine şi pisică.



De pe The Locals.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...