Se afișează postările cu eticheta casa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta casa. Afișați toate postările

4 decembrie 2014

Uriașa mea


Și când credeam că numai soarele îmi poate potoli dorul de lumină, găsesc casa asta. De fapt, găsesc fereastra gigant care îmi depășeste orice fel de așteptare. Aici aș vrea să stau până trec lunile cu frig, să-mi intre toată lumina asta leneșă de iarnă în casă, iar atunci când și-o reveni vremea, eu să fiu prima care află.   


De aici.

23 iunie 2014

La serviciu, mai ceva ca acasă (de închiriat)

Gândește-te la diminețile în care trebuie să mergi la serviciu și tragi de tine să ieși din casă mai ceva ca de un copil răzgâiat. Înmulțește starea cu 2, apoi uită-te la pozele de jos și imaginează-ți că spațiul acesta poate fi biroul tău. 

Da, e de închiriat și de muncit cu spor și drag ce-ți place ție cel mai mult să faci. Ai 3 camere la dispoziție pentru brainstorming-uri productive, un hol spațios ca să primești clienți și musafiri mai ceva ca la palat, o bucătărie cu aromă de cafea, o curte interioară pentru o gură de aer la pauză și un subsol în care poți să ascunzi comorile muncii tale productive.

Adresa:  Bucuresti, Sector 2, zona Hala Traian, str. Traian nr. 107
Pret: 1000 EUR
145 mp Teren 220 mp
Pentru e-mailul persoanei de contact, scrie un mesaj privat pe facebook.com/vreausastausieuaici




9 octombrie 2012

Vizuina pentru vulpi moderne

Pe un munte din Elveţia stă o casă neobişnuit de frumoasă. Parcă-i o vizuină luminată pentru vulpi moderne. Aprovizionată cu lemne de foc, cu paturi cât să ajungă pentru toţi musafirii şi cu un peisaj numai bun de pozat, în această căsuţă aş locui o toamnă şi jumătate. Tot aici am văzut şi cel mai lung pat. Pare făcut pentru un uriaş, dar cum mai rar găseşti aşa ceva, poţi culca în el, de-a curmezişul, cinci prieteni.
Acum vă las să o admiraţi.

De aici.

6 septembrie 2012

De asta e bine să-ţi faci patul dimineaţa

Camera asta m-a făcut să-mi dau seama de ce nu obişnuiesc să-mi fac patul după ce mă trezesc. Ca să transform activitatea asta enervantă în ceva plăcut, trebuie să mă înarmez cu cele mai colorate perne, cu pături mândre şi frumoase şi cu tot ce-i mai bun pentru un pat de nota 10.
Aşadar, următorul pas pe care o să-l fac într-un magazin va fi numai şi numai pentru patul meu de prea mult timp neglijat.


De aici.

10 iulie 2012

Jumi juma

Reteta: Se ia o masa, se imparte in doua printr-un dulap cu rafturi si se formeaza doua birouri: unul pentru tine si celalalt pentru colegul de partament. Iar daca stai singur, unul pentru tine si unul tot pentru tine. Nu poti sti niciodata cand te plictisesti de biroul la care stai si vrei sa mai schimbi atmosfera.

Sursa poza: www.liveinternet.ru

24 mai 2012

M-am topit

Spuneam ieri pe facebook că vreau să stau toată vara în vacanţă. Mi-a rămas în minte lucrul ăsta şi acum sunt cu ochii după locuri în care aş vrea să-mi petrec zilele în viitoarele trei luni. Am dat de locul acesta şi m-am topit. Mă uit la poze şi visez cu ochii deschişi la relaxare ca-n poveşti.
Acum visaţi şi voi cu spor! :)

19 aprilie 2012

Azi vreau să stau pe raft

Dacă ar fi să fiu o carte aş vrea să stau pe aici. E cea mai drăguţă mini bibliotecă pe care am vazut-o vreodată. Cum nu sunt o carte nu-mi rămâne decât să îmi doresc biblioteca cu totul în camera mea.

De aici.

4 aprilie 2012

În vizită la familia Flintstones

Nu am fost niciodată un fan al familiei Flintstones, dar în casa lor mi-ar plăcea să stau. Am găsit pe fubiz toate minunăţiile astea de poze. Pe undeva prin Malibu se întâmplă şi pe undeva prin România se întâmplă să casc eu gura la grozăvia asta.

28 martie 2012

Casă bună

După o zi de muncă si de alergătură, oamenii care au nevoie de un tratament special anti-stres, anti-nervi sau anti-tot ce e urât pe lume, ar trebui aşteptaţi de casa lor în felul acesta. După mine, toate casele ar trebui să considere că locuitorul lor este grozav şi are nevoie de un tratament special de deosebit. Una peste alta, azi vreau să stau aici după ce îmi termin treburile.

De aici.

22 martie 2012

La colţ cu drag

La colţ mergi ori pentru că eşti pedepsit, ori pentru că eşti obosit. Am mers pe a doua variantă şi am strâns cele mai potrivite colţuri de cameră pentru cele mai potrivite momente din zi. Dacă aş fi nevoită să aleg, aş alege colţul din balcon, dar dacă n-ar trebui, le-aş alege pe toate.

De aici.

21 martie 2012

Dormitor, aşa te vreau!

Dormitorul primăverii mele, aşa te vreau! Te vreau în vârf de casă, cu geamurile tot timpul deschise, cu somn odihnitor, cu lenjerii curate şi cu muzică veselă. Te vreau luminos şi calm. Primăvara aş sta mai mult pe afară, aşa că te vreau ca în poză! Te vreau atât de frumos încât să-mi fie drag să mă întorc acasă chiar şi atunci când mi-e vremea mai dragă!

De aici.

28 februarie 2012

Om modest, dar şi regină dacă vrei


Aceasta casă este pentru atunci când vrei să fii şi om modest si regină, în acelaşi timp. Dacă aş locui eu aici,  cred că aş reuşi să mă simt ca o regină tot timpul. Lumină, veselă elegantă şi un living ca acesta să-mi dai şi voi fi împlinită cât şapte femei împlinite la un loc. Ce-i drept, mi-ar fi un pic frică să gătesc dezordonat în aşa o bucătărie, dar cred că m-aş obişnui.

De aici am luat pozele.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...