De aici.
Se afișează postările cu eticheta azi e altfel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta azi e altfel. Afișați toate postările
19 februarie 2014
Am CV de gazdă bună. Caut casă frumoasă.
Cine are nevoie de perdele și draperii la geam când în casă e atât de frumos? Daca aș avea o casă așa, job-ul meu ar fi acela de gazdă. Aș atinge recordul la cei mai mulți musafiri pe saptămână, aș face ceaiuri peste ceaiuri, tăvi de fursecuri peste tăvi de prăjituri și aș primi cuminte toate laudele pentru cât de frumos e la mine acasă. Vreau să stau și eu aici, fără îndoială!
Etichete:
apartamant,
azi e altfel,
bucatarie,
culoare,
dormitor,
ikea,
suedia,
sufragerie,
tapet,
tapet dormitor,
vreau sa stau aici
6 septembrie 2012
De asta e bine să-ţi faci patul dimineaţa
Camera asta m-a făcut să-mi dau seama de ce nu obişnuiesc să-mi fac patul după ce mă trezesc. Ca să transform activitatea asta enervantă în ceva plăcut, trebuie să mă înarmez cu cele mai colorate perne, cu pături mândre şi frumoase şi cu tot ce-i mai bun pentru un pat de nota 10.
Aşadar, următorul pas pe care o să-l fac într-un magazin va fi numai şi numai pentru patul meu de prea mult timp neglijat.
De aici.
Aşadar, următorul pas pe care o să-l fac într-un magazin va fi numai şi numai pentru patul meu de prea mult timp neglijat.
De aici.
Etichete:
azi e altfel,
casa,
deco,
decoratiuni,
design interior,
lenjerie,
mobila dormitor,
mobila vintage,
pat,
perne
4 septembrie 2012
Am revenit cu picioarele pe Paneta Toamnă
Mă văd stând aici trei luni de toamnă. Pare a fi un loc cu gânduri bune si miros de viaţă liniştită.
De aici.
Etichete:
alb,
apartament,
apartament spatios,
apartament. casa,
aranjament,
azi e altfel,
bucatarie,
camera spatioasa,
canapea,
canapele,
casa luminoasa,
design interior,
ikea,
masa,
mobila bucatarie,
scaune,
suedia
31 august 2011
Azi locuim în plicuri
Maria mi-a sugerat ca azi să locuim în plicuri cu poveşti şi amintiri. Pentru că unde-i casă bună e musai să nu lipsească muzica şi cafeaua vă invit la o plimbare pe aici.
Etichete:
azi e altfel,
cafea,
grozav,
idee,
loc de vis,
muzica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













