Să fie cu noroc!

Iată-mă în sfârşit la casa altuia cu aparatul de gât şi ochii în patru. Spuneam în postarea "Prima casă" că am dat startul goanei după locuinţe cu personalitate şi am început cu a Anei. Nu e prima oară când merg la ea dar din prima m-am îndrăgostit. De data asta, am postat câteva poze încăpătoare şi urmează mai apoi un articol cu detalii.

Casa e spaţioasă şi miroase a poveste. Are sobă cu lemne chiar dacă-i în inima Bucureştiului. De fiecare dată când am venit în vizită a mai apărut câte ceva nou şi drăguţ. Ba un raft, ba un ceainic, ba o jaluzea. Eu nu mă uit la televizor dar iubesc televizorul Anei. Mi-aş lua şi eu unul măcar de decor. Scaunul e numai bun de croşetat sau stat comod alături de o pisică dolofană.
Astă vară ne-am găsit în grădina din interiorul blocului şi am stat la taclale, eu într-un hamac şi Ana pe o bancuţă vopsită de ea. Acolo nu am făcut poze pentru că era întuneric şi frig dar va veni o dată viitoare.

De cum am intrat pe uşă am primit papuci asortaţi cu canapeaua. Ana spune că a comandat un alt model de canapea şi că nu-i tocmai cum se aştepta. Eu nu mă aşteptam să fie în niciun fel aşa că-i grozavă. Am vorbit până târziu despre planuri, ce a fost, ce va fi, ce e. Am vorbit chiar şi despre coşari şi am aflat că există Şcoala naţională de coşari profesionişti.

Patul e şi el pe lista amănuntelor preferate. Cu aşa cuvertură îmi închipui cum în fiecare dimineaţă te trezeşti cu gândul la un mic dejun pe bază de lapte. Lapte cu cereale, un pahar de lapte rece, lapte cu ciocolată, lapte cald cu biscuiţi plini de cereale şi tot aşa.
Va urma... :)
PS: Fiind primul interviu pe care l-am luat vreodată unei case, am nevoie de încurajările voastre. Vă mulţumesc!